Il y a longtemps que je t’aime

film001

Unele filme mă atrag să le văd fără să ştiu exact de ce. De data aceasta am dat peste un film francez foarte bun.
Este o poveste aparent simplă: Juliette Fontaine este o femeie care se străduieşte să revină la viaţa normală după ce a petrecut 15 ani în puşcărie. Pentru ce ? Poate a omorît pe cineva. Pe cine ? De ce ?
Detaliile ne sînt servite picătură cu picătură, astfel că, deşi unele lucruri sînt destul de previzibile, nu vom afla întreaga ei poveste decît în final.
Începînd cu reîntîlnirea fără nici un sunet a celor două surori şi pînă la final vom avea deseori în prim-plan faţa Juliette-i. O faţă aparent ternă dar de fapt o compoziţie foarte realistă de durere, împăcare, izolare de lume. Un rol extraordinar făcut de Kristin Scott Thomas.
Sora cea iubitoare (foarte bine interpretată de Elsa Zylberstein), cu a ei familie de tip Benetton, în fond o victimă colaterală a întregii poveşti, a rămas totuşi singura care nu a rupt relaţia cu sora ei.
Nu-l putem uita pe simpaticul căpitan Fauré (Frédéric Pierrot), iubitor de apă şi fîntîni, şi care visează la o expediţie pe măreţul fluviu Orinocco ale cărui izvoare încă n-au fost descoperite… De fapt o altă abordare a marii întrebări. Pentru că marea întrebare care se pune este „ce mai contează atunci cînd nimic nu mai contează ?”. Şi răspunsurile diferă, influenţate atît de acţiunile fiecăruia dar şi de legăturile cu cei din jur (singurătate versus interacţiunea cu cei care ţin la tine). Juliette ajunge în final sa spună cu voce tare „sînt aici”.

Recomandarea mea: merită văzut. (7.5/10)

Juliette Fontaine: „La pire des prisons, c’est la mort de son enfant. Celle-là, on n’en sort jamais.

***
Il y a longtemps que je t’aime (2008)
cu: Kristin Scott Thomas, Elsa Zylberstein, Serge Hazanavicius, Laurent Grévill, Frédéric Pierrot
scenariu: Philippe Claudel
regia: Philippe Claudel

2008 – European Film Awards – Best Actress (Kristin Scott Thomas)
2009 – César – Meilleur premier film (Philippe Claudel)
2009 – César – Meilleure actrice dans un second rôle (Elsa Zylberstein)
2009 – BAFTA Film Award – Best Film Not in the English Language

DVD: Lionsgate
Bonus: un interviu interesant cu Philippe Claudel şi nelipsitele scene tăiate.

În categoria Filme | Un comentariu

Somon à la Flora

Astăzi prăznuim Schimbarea la Faţă a Domnului pe muntele Taborului. Avem dezlegare la peşte şi vin.
Am pregătit somon à la Flora, o reţetă simplă şi delicioasă.

Ingrediente:
file de somon – 650 g
o legătură de pătrunjel
50 ml zeamă de lămîie
un ardei iute roşu tăiat feliuţe
4 căţei de usturoi, mărunţiţi
50 ml ulei de măsline
sare
piper măcinat

Procedura
Aseară am amestecat uleiul de măsline, sucul de lămîie, ardeiul iute tăiat, usturoiul, sarea şi piperul. În acest sos am pus la marinat bucăţile de somon şi le-am lăsat toată noaptea în frigider.
Se poate lăsa şi numai 2-3 ore la rece.

Astăzi la prînz am pus pe folie de aluminu cîte o bucată de somon, am stropit cu sosul în care s-a marinat peştele şi am presarat pătrunjel tocat din belşug.
Aşa arăta înainte de coacere.

inainte de cuptor

Am pus la cuptor pentru 25 de minute.

L-am servit alături de cartofi natur şi o salată verde cu roşioare.

ansamblu

I-a plăcut chiar şi mofturosului meu care nu prea mănîncă peşte.

În categoria Culinare | Lasă un comentariu

Fărîmicios cu fructe (caise şi afine) – de post

farimicios cu fructe

Pentru că am primit nişte caise din alea adevărate, parfumate, coapte în copac şi nu pe rafturile de la supermarket, m-am hotărît să fac prăjiturica asta delicioasă.

Ingredinte aluat fărîmicios:
375 g făină albă de grîu
150 g zahăr tos
200 g margarină la temperatura camerei
1 pachet praf de copt

ingrediente

Am amestecat toate ingredientele şi am obţinut un aluat fărîmicios (sub formă de firmituri).

Ingrediente umplutură:
10 caise coapte
150 g afine (opţional)
125 ml apă
200 g zahăr tos
2 linguri amidon

ingrediente umplutura

Într-o crăticioară am pus caisele tăiate feliuţe, afinele, apa şi zahărul şi le-am fiert 10 minute. Apoi am adăugat la această compoziţie amidonul dizolvat în puţină apă. Am mai ţinut crăticioara pe foc amestecînd pînă cînd umplutura s-a îngroşat puţin.
Am lăsat umplutura să se răcească puţin.

Într-o tavă rotundă am aşezat două treimi din aluatul fărîmicios, peste acesta am turnat umplutura de fructe, iar deasupra am presărat ce a mai rămas din firmituri. Aşa arăta înainte de a intra la cuptor.

inainte de cuptor

Am pus tava în cuptor la foc potrivit şi am lăsat pînă s-a rumenit pe deasupra fărîmiciosul. Se taie rece (cu greu am avut răbdare să se răcească).

O feliuţă e pentru voi !

feliuta

Poftă bună !

În categoria Culinare | Lasă un comentariu

Mîncare de vinete, ardei şi roşii la cuptor

Pentru că am intrat în postul Adormirii Maicii Domnului am pregătit o mîncare de vinete, ardei şi roşii la cuptor. Reţeta am luat-o din caietul cu reţete al bunicii.

Ingrediente:
2 vinete mari
7 ardei verzi (erau micuţi)
5 roşii
o căpăţînă de usturoi
o legătura mare de pătrunjel
ulei – 75 ml
sare
piper
boia de ardei iute (dacă se doreşte mîncarea mai picantă)

ingrediente

Am copt şi am curăţat vinetele şi ardeii. Vinetele le-am presărat cu ceva sare şi le-am lăsat la scurs pentru o jumătate de oră. Roşiile le-am curăţat de pieliţă.
Într-un vas iena am alternat straturi de: rondele de roşii, pătrunjel tăiat, vinete, fîşii de ardei copţi, usturoi, sare, boia de ardei iute, piper. Am repetat straturile încheind cu roşii, pătrunjel tocat şi usturoi. Am turnat şi uleiul peste legume.

inainte de cuptor

Am dat vasul în cuptor la foc mediu lăsîndu-l o oră jumătate spre două (trebuie să scadă zeama lăsată de legume).
Se spune că aceasta mîncare e mai bună rece aşa că am lăsat-o să se răcească.

dupa cuptor

Mie mi-a plăcut, consortului aşa şi aşa (ideea lui de mîncare bună e ceafa de porc la grătar alături de cartofi prăjiţi şi salată de varză).

sectiune

Poftă bună !

În categoria Culinare | Lasă un comentariu

Un banc original

După Marea Loviluţie, băieţii de la Secu’ au avut o mare dilemă: cum să-şi împartă oamenii în noile posturi apărute.
Şi aşa a venit ideea unui test complex.
Cei care au ştiut la perfecţie şi tabla adunării şi tabla înmulţirii (inclusiv 7×6 şi 8×7…) au primit pe mînă economia. Luaţi, adunaţi, înmulţiţi profitul, sau dacă nu, măcar demolaţi, vindeţi cărămizile şi terenul de sub fabrică…
Cei care s-au încurcat la tabla înmulţirii dar au ştiut la perfecţie tabla adunării au ajuns politicieni. Şi asa nu trebuie să ştie decît să adune: averi, contracte cu statul, voturi, etc.
Cei care s-au încurcat şi la tabla înmulţirii şi la tabla adunării… au primit pe mînă cluburile de fotbal…

Orice asemănare cu persoane, instituţii sau întîmplări reale este ABSOLUT întîmplătoare.

În categoria Diverse | Lasă un comentariu