Gustare de dimineaţă – am amestecat în blender iaurt proaspăt şi o banană. Am adăugat în amestec 2 linguriţe de făină de cereale şi i-am dat puiului-mic să pape. La sfîrşitul mesei a băut cîteva linguriţe de suc de portocale.
Prînz – am primit ouţe proaspete de la ţară !!! Acum mi se par o adevărată comoară. 🙂 Am pregătit un ou fiert tare şi o supă din legume: cartof, morcov, păstîrnac.
Am făcut piure din cartof, morcov, gălbenuşul de ou, o linguriţă de ulei şi două linguriţe de iaurt. A fost păpat cu plăcere de pui-mic. La sfîrşit a băut cîteva linguriţe cu zeamă de la supa de legume.
Gustare de seară – bineînţeles că nu am mai îndrăznit să modific ceva la această masă. 🙂 Piure din compot de mere, brînză calcică şi trei linguriţe de făină de cereale „Somn uşor”. La sfîrşitul mesei – puţină zeamă de la compotul de mere.
Lăptic la celelalte mese.