Faceţi-vă plinul cu vitamine alegînd un „smoothie”. Variantele de preparare sunt practic nelimitate. Se pregăteşte în cîteva minute şi vă reîncarcă cu energie.
Vă propun un „smoothie” roz cu fructe: grapefruit roşu, banană şi căpşune.
Ingrediente (pentru 2 persoane)
o jumătate de grapefruit roşu
o banană
10 căpşune
150 ml lapte rece
Căpşunele se curăţă de codiţe, se spală şi se pun la congelator pentru cel puţin o jumătate de oră.
După ce au îngheţat căpşunele se porneşte la prepararea „smoothie”-ului:
Laptele rece se pune în blender.
Grapefruit-ul se curăţă de coajă şi de partea albă. Miezul se pune în blender.
Banana se taie feliuţe şi se adaugă în blender.
Se scot căpşunele îngheţate din congelator, se taie bucăţele şi se pun în blender.
Se porneşte blender-ul şi se amestecă toate acestea pentru cîteva secunde.
Se pune „smoothie”-ul roz în pahare, se decorează şi se serveşte cu un pai roz (obligatoriu 🙂 ).
Este foarte răcoritor şi plăcut la gust.
Se poate servi, desigur şi copiilor mici folosind căpşune la temperatura camerei (dacă există teama de preparate prea reci).
Pui-mic-mare a gustat din porţia mea cu mare plăcere. Practic, astfel am introdus căpşunele în alimentaţia lui şi mi-a fost teamă să îi dau să bea mai mult de cîteva înghiţituri. El însă ar mai fi vrut aşa încît sigur vom repeta reţeta.
Poftă bună!