Casă ocupată de boschetari

Pe strada Fătu la nr. 4 este o casă lăsată în paragină de mai mult timp.
Casa şi curtea au fost ocupate de boschetari. Poliţia a fost imediat sesizată, dar problema încă nu s-a rezolvat.
De fapt grupul de boschetari sînt infractori care acţionează în zona Gării Iaşi. Probabil cei care le încasează taxa de protecţie le-au căutat un „domiciliu” aproape de „locul de muncă” ca să nu fie nevoiţi să meargă „la lucru” cu tramvaiul. 🙂

strada fatu nr. 4

Există o mulţime de articole în presa ieşeană despre activitatea acestor peşti şi prostituate în zona Gării.
Astăzi vom aminti doar un articol foarte interesant în care o prostituată s-a destăinuit redactorului în legătură cu destinaţia banilor din prostituţie (şi aşa se zice că nu plătesc amenzile pentru că n-au venituri, în atenţia fiscului !). Este vorba despre una din prostituatele din grup în timpul anterioarei ocupări a aceluiaşi imobil…

A născut în timp ce se prostitua

Între timp situaţia a degenerat într-un atentat la sănătatea celor care locuiesc pe această stradă. Imobilul nu dispune de apă curentă, nici de grup sanitar, nici de canalizare. Pe măsura ce vremea se răceşte îşi aduc tot mai mulţi „prieteni”, ajungînd să locuiască şi cîte 20 de boschetari plus cei cîţiva copii mici (ce face Protecţia Copilului ???).

curte fatu 4

Lipsa grupului sanitar, lipsa apei şi lipsa respectului faţă de curăţenie şi civilizaţie au transformat locul într-un focar de infecţie. Îşi fac nevoile pe garduri sau prin fundul curţii, zoaiele se aruncă în curte sau pe stradă, mirosul este demult de nesuportat. Se încălzesc arzînd tot felul de deşeuri, fumul şi mirosul fiind deasemenea de nesuportat.

Noaptea se petrec „afacerile” sau scandalurile, zona devenind una nepotrivită pentru un om normal… Vorbim de centrul Iaşului, zona zero cu cele mai mari impozite…

Ziarul Evenimentul a publicat un articol interesant la puţin timp după ce boschetarii au ocupat imobilul:

Terorizaţi în buricul tîrgului

Din articol aflăm că:
– Proprietarul casei, Traian Murariu, declară că a făcut sesizare la poliţie.
– Cei de la secţia 2 poliţie declară că nu au înregistrată nici o plîngere.
O primă concluzie logică o putem trage imediat: una din cele două părţi MINTE !

Dealtfel poliţia a fost sesizată de vecini încă din prima zi cînd boschetarii au ocupat imobilul şi au început „să-şi amenajeze” locuinţa (cu geamuri furate de la un imobil din vale). Cei de la sectia 2 poliţie au susţinut mereu două lucruri:
1. au identificat şi amendat pe respectivii boschetari şi nu au ce face mai mult.
2. nu pot interveni pe proprietatea omului fără o plîngere din partea proprietarului.

Ambele afirmaţii sînt eronate din punct de vedere legal. Să demonstrăm:
1. Forma actuală a articolului 220 cod penal (tulburare de posesie) prevede pedeapsa cu închisoare de la…la… În ce bază i-au AMENDAT pe boschetari şi cu ce sume ? Oricum poliţiştii nu au scăpat nici o ocazie să ne descrie plastic cum boschetarii „se şterg la fund” cu amenzile lor (că doar sîntem într-un stat de drept, ce naiba ?).
2. Există o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la articolul 220 cod penal care stabileşte clar că pentru infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută în art. 220 din Codul penal nu este necesară plîngerea proprietarului, sesizarea instanţei se face din oficiu, prin rechizitoriu.
De ce poliţia nu aplică legea în România şi furnizează doar „hîrtie igienică” pentru infractori ?

Acest articol a fost publicat în Iaşi, strada Fătu. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *