Abia am așteptat să înflorească gălbenelele pentru a reface săpunul cu gălbenele și cătină, folosind flori proaspete.
E un săpun foarte blând cu pielea, potrivit pentru copii și pentru persoanele cu piele sensibilă, fragilă, afectată de dermatoze, iritații, răni superficiale, psoriazis.
Ingrediente: extract uleios de gălbenele în ulei de măsline (50%), unt de cocos, ulei de palmier, ulei de ricin, ulei de orez, ulei de cătină, ulei de susan, miere de albine, ceară pură de albine, petale de gălbenele, infuzie concentrată de gălbenele și sodă caustică (fără de care nu se poate face săpun).
Față de prima versiune a săpunului cu gălbenele și cătină în acesta am adăugat în plus și miere, ceară de albine și ulei de susan.
Mierea de albine completează perfect acțiunea blândă, reparatoare a gălbenelelor și cătinii.
Despre beneficiile uleiurilor de măsline (folosit cu generozitate în acest săpun), de orez, de cătină, de ricin, a untului de cocos nu mai povestesc. Voi spune doar puțin despre uleiul de susan, pe care îl folosesc pentru prima dată într-un săpunel.
Uleiul de susan este o sursă excelentă de vitamina E. Vitamina E este un antioxidant puternic, capabil să ne protejeze de îmbătrânirea prematură a celulelor. La fel ca și uleiul de argan, uleiul de susan poate fi aplicat și pe piele. Datorită conținutului bogat de acizi grași și de vitamina E, uleiul de susan regenerează epiderma, luptă împotriva îmbătrânirii premature a pielii și o hrănește în profunzime. Acționează în mod natural ca un veritabil factor de protecție solară. În plus, grație proprietăților sale antiinflamatorii, uleiul de susan calmează arsurile solare și tratează afecțiuni ale pielii precum eczema. Este recomandat tuturor tipurilor de ten.
În săpunel am adăugat și petale proaspete de gălbenele. Vor asigura cea mai blândă exfoliere a pielii.
Culoarea săpunului este dată de ingredientele naturale folosite. Mie îmi place atăt de mult acest săpun, și mirosul este incredibil … adânc, proaspăt, curat.
Nu am adăugat uleiuri esențiale pentru ca săpunul să poată fi folosit chiar și pentru băița bebelușilor.
Este un săpun DeAlint. Natural 100% !
L-am tăiat manual, fiecare săpun cântărind aprox. 100g.
Cost: 8 lei/buc.